Reguli la nuntă pe care nu trebuie să le încalci

Citiţi şi

De la rochie la tort, planificarea unei nunţi fără cusur este probabil imposibilă. Dar ca să ai o nuntă aproape perfectă, este crucial să respecţi câteva reguli importante.

Află ce nu trebuie să pierzi din vedere pentru o nuntă ca la carte.

Nu trimite oaspeţii la plimbare


Când stabileşti ceremonia religioasă la o anumită biserică, asigură-te că disponibilitatea preotului se potriveşte cu restul programului tău.

Este de preferat ca după cununia civilă să nu laşi invitaţii să aştepte ore în şir în faţa bisericii şi nici să îi plimbi prin parc până la momentul recepţiei. Aşadar, încercă să organizezi ziua după ceas astfel încât să corelezi evenimentele între ele.

Nu scuti invitaţii de la serviciu


Dacă organizezi nunta într-o zi de sâmbătă, fii sigură că unii invitaţi vor uita să mai plece. Pe de altă parte, dacă petrecerea este duminică noapte ar fi frumos să ţii cont că unii dintre oaspeţi se vor trezi luni dimineaţă la birou.


În acest caz se cuvine să stabileşti recepţia mai devreme, în jurul orei 19.00, şi să închei petrecerea la o oră rezonabilă. În acest fel, nimeni nu va pleca acasă fără să guste mai întâi tortul.

Întâmpină oaspeţii familiar


Probabil că nu o cunoşti pe soţia prietenului soţului tău din America, dar recepţia nu este tocmai cel mai indicat moment pentru prezentări. Este important ca oaspeţii să se simtă bineveniţi în marea familie a mirilor, ceea ce, cu siguranţă, va fi o onoare pentru fiecare.

Zâmbeşte şi întâmpină familiar toţi invitaţii, chiar dacă nu îi cunoşti; oricum nu ai fi putut reţine toate numele lor, iar ei, cu siguranţă, ştiu cum te cheamă.

Nu neglija invitaţii


Asigură-te că oaspeţilor tăi nu le lipseşte nimic, dar ocupă-te personal de acest aspect. Chiar dacă te bat pantofii, se impune să faci un tur printre mese şi să discuţi cu invitaţii.

Acordă atenţie fiecărui invitat şi ai grijă ca nimeni să nu se simtă neglijat. Nu uita că o nuntă reuşită înseamnă invitaţi mulţumiţi.

Un toast ca la carte


Nu este deloc o idee rea dacă te pregăteşti dinainte cu un discurs pentru noaptea nunţii. Însă nu la asta se referă "toastul ca la carte".
Poate se întâmplă să nu ştii, dar toasturile de nuntă au o ordine a lor care se cere respectată.

Dacă bănuiai că prima urare este întotdeauna adresată miresei, află că, înainte de gustatul sarmalelor, trebuie să asculţi în ordine cinci toasturi. După primul toast de nunt adresat întotdeauna miresei urmează urarea cavalerului de onoare pentru mire, răspunsul mirelui şi discursul său, al domnişoarele de onoare şi ultimul toast de nuntă rostit de tatăl miresei. Nu uita această ordine dacă ţii la obiceiurile tradiţionale!

Dansează

Nici corsetul, nici pantofii strâmţi nu te vor menaja când vine vorba de "Braşoveanca" sau orice alt dans care, în mod obligatoriu, nu scuteşte nicio mireasă.

În fond, cum ai putea să ratezi tocmai distracţia de la nunta ta? Dacă ţi-ai propus să fii o gazdă perfectă în această zi, trebuie să poţi ţine şi tu ritmul.

Fă poze cu invitaţii


Nu în ultimul rând, pozele cu invitaţi reprezintă unul dintre momentele de care n-ar fi bine să uiţi.


Un gest frumos, şi apreciat fireşte, este ca tu să inviţi oaspeţii la fotografii, în loc să fii rugată să vii în faţa aparatului. Fiecare invitat îşi va dori să aibă amintiri cu mirii şi se vor simţi ca făcând parte din familie. Nu uita apoi să le trimiţi!

Foto: Shutterstock 

    Trimite pe: StumbleUpon
    Citeşte o mulţime de alte articole interesante în newsletterul Unica.ro. Abonează-te acum!
    Taguri:reguli nunta mireasa invitati Search results

    Vizualizari: 11966

    COMENTARII

    0

      Nu sunt comentarii

    CAPTCHA image for SPAM prevention
    Daca nu puteti citi cuvantul, da click aici.

    *campuri obligatorii pentru a comenta