Tradiţii de nuntă în Maramureş

Citiţi şi

Care este vârsta potrivită pentru căsătorie?

Peste tot în lume, oamenii decid să se[...]
Cele mai frumoase prinţese din istoria regalităţii

Prinţesa Grace a statului Monaco şi Regina[...]
Cele mai ciudate tradiţii de nuntă

Furatul miresei sau dansul cu găina pot fi[...]

De la pregătirea zestrei şi a costumelor şi până la alegerea „nănaşilor" sau chemarea la ceremonie, nunta este un ritual spectaculos în Maramureş, cu tradiţii şi superstiţii captivante.

Pregătită din timp de tineri şi de părinţi, nunta în Transilvania urmează şi astăzi unele dintre vechile obiceiuri tradiţionale.

Cantonierul, „omul cu cămara”, „femeia cu găina” sau voinicelul, care cheamă invitaţii la nuntă, reprezinta un întreg alai indispensabil fără de care nunta nu putea să aibă loc.

Şi astăzi obiceiul împodobirii steagului de nuntă, cu eşarfe şi clopoţei, este practicat de cantonierul mirilor.

Mireasa refuza cererea mirelui

Spre deosebire de practicile moderne, când tânărul îşi cere singur mireasa în căsătorie, înainte, flăcăii trimiteau invitaţia prin purtători de cuvânt.

Mireasa, însă, nu se lăsa lesne impresionată. Ea accepta abia treia oară cererea în căsătorie.

Odată ce acordul era dat, se stabilea data logodnei şi erau aleşi domnişoarele, cavalerii de onoare şi cantonierul. Chemarea la nuntă se face cu câteva zile înainte de ceremonie, iar sarcina, deloc uşoară, îi revine voinicelului, care alerga să invite întreg satul.

Steagul nunţii, prilej de petrecere

Decorarea steagului este prilej de sărbătoare. Acesta este decorat la casa mirelui şi celebrat printr-un joc specific, care se transformă repede într-o straşnică petrecere a tinerilor.

Omul cu cămara era, la rândul lui, un personaj indispensabil în organizarea nunţii, ales fiind pe criterii de onestitate. Mirii aveau grijă ca el să fie unul dintre oamenii cinstiţi din sat pentru că rolul său era să strângă darurile de nuntă.

Tot el trebuie să supravegheze băutura de pe masă, având grijă ca nimeni să nu stea cu paharul gol.

Tradiţia spune că invitaţii trebuia să ofere ca dar de nuntă porumb şi ţuică, băutură care era apoi oferită la nuntă.

Mirii mergeau separat la biserică

Ceremonia religioasă se distinge însă de obiceiurile din alte regiuni. Mirele şi mireasa vin separat la biserică în propria procesiune, însoţiţi de familie şi invitaţii lor, urmând ca după slujbă, fiecare grup să plece tot separat.

Un obicei deosebit ce se păstează şi în prezent este aruncarea cu grâu peste miri şi invitaţi, în semn de noroc. Doar că aici, personajul central este „femeia cu găina”, aleasă dintre femeile în vârstă înţelepte şi cu har de binecuvântare a tinerilor.

Începând cu cantonierul, toţi invitaţii dansează cu mireasa şi îi dau bani, iar mirele trebuie să plătească cea mai mare sumă de bani pentru a putea dansa cu mireasa lui.

După nuntă, o dată pe an, mirii trebuie să viziteze naşii de cununie şi să le ducă în dar ţuică, pâine împletită sau un mic brad decorat.

Sursa foto: Shutterstock